continut viral

5 motive (egoiste) pentru care un vizitator va distribui continutul de pe site-ul tau

Imagineaza-ti cum ar fi ca ceea ce publici online sa devina viral.

Cat trafic pentru care nu a trebuit sa platesti reclame ar ajunge pe site-ul tau…

Suna bine, nu-i asa?

Dar ca sa devina ceva viral in online, trebuie mai intai sa intelegi ce anume il face sa devina asa.

Care e psihologia din spatele deciziei celor care vad continutul si aleg sau nu sa il distribuie mai departe?

Iti spun un secret: totul sta in cum se simte cel care va alege sa distribuie sau nu continutul tau. Daca ai reusit sa atingi acele motive, BINGO… materialele tale vor deveni virale si iti vor aduce trafic nou pe site.

Si ca sa iti fie mai usor am facut o lista cu 5 motive pentru care un vizitator va dori sa distribuie mai departe continutul tau.

Si nu, lista nu e facuta din burta, ci e bazata pe studii psihologice si exemple deja validate de companii mari.

Citeste tot materialul si la final te asteapta un bonus.

1. Vrea sa fie un geniu

Conform unui studiu realizat de The New York Times, 68% dintre oameni distribuie continut online pentru a arata altora cat sunt ei de tari si ce interese au.

Sa vezi ce tare o sa fiu cand o sa vada prietenii mei articolul ce tocmai l-am share-uit

Asta gandeste un vizitator cand apasa butonul de share de la un articol pe care tocmai l-a citit.

 Retine:  Nimeni nu vrea sa isi asocieze imaginea cu un continut dubios, asa ca asigura-te ca materialele ce le produci ii fac pe cei care le citesc sa para brilianti, amuzanti, inteligenti.

2. Vrea sa fie in pas cu moda

Arunca un ochi in newsfeed perioada asta si vezi cate materiale pe care prietenii tai le-au distribuit au legatura cu politica. O sa ramai surprins ca si oameni pe care ii stiai total neinteresati de acest subiect au inceput sa distribuie materiale despre candidatii la scaunul de presedinte.

De ce fac ei asta? Pentru ca asta e la moda acum: asta se da la TV, despre asta se vorbeste la radio, in autobuz si cam peste tot. Iar prietenii tai vor musai sa tina pasul cu trendul pentru ca altfel se vor simti exclusi.

 Retine:  Urmareste trendurile si creeaza continut care aduce in discutie subiectele de interes in momentul respectiv.

Iti dau un exemplu: cand am publicat articolul “Bisnitarii de like-uri”, in online se vorbea foarte mult despre strategia Facebook de a scoate cat mai multi bani de la companiile ce au pagini de Facebook.

Asa ca am pregatit materialul in jurul acestei idei si ghici ce? Am obtinut peste 2000 de share-uri, materialul a devenit viral si traficul pe Conversion Academy a crescut imediat.

3. Vrea totul pe tava

Recent am citit un articol foarte bun pe un blog de business. Mi-a placut mult si am zis super… hai sa il trimit si prietenilor mei. Caut butoanele de share: ma uit la finalul articolului, sub titlu, in stanga, in dreapta si nimic.

Singura optiune era sa copiez linkul manual si sa il postez pe conturile mele.

Ce crezi ca am facut? Am inchis articolul si nu l-am mai trimis nimanui.

Asta fac majoritatea celor care citesc materialele pe care le postezi pe site-ul tau. Daca nu le faci munca usoara, sansele sa faca vreun efort sunt extrem de mici.

 Retine:   Adauga intotdeauna butoane de share pe site-ul tau. Altfel e ca si cum ai arunca un ac in carul cu fan: materialul tau va fi acolo, undeva, dar nu va fi gasit de aproape nimeni.

Sunt o multime de plug-in-uri foarte usor de instalat pe site-ul tau. Iti recomand doua pe care eu le-am testat si functioneaza foarte bine pe platforma WordPress: ShareThis si AddThis.

Mai stii si alte variante? Spune-mi care sunt in sectiunea de comentarii.

4. Vrea sa fie de ajutor pentru altii

Daca ceea ce publici online nu ofera ceva valoros pentru vizitatorii site-ului tau nu numai ca nu vor distribui mai departe materialul, dar nici nu il vor citi. Si atunci ai cam lucrat degeaba.

Intr-o vreme mergea tehnica “cantitatea conteaza online”: cu cat publicai mai multe materiale cu atat ajungeai la mai multa lume. Dar in prezent cantitatea a pierdut in fata calitatii.

Acelasi studiu realizat de The New York Times a aratat ca 94 % dintre cei care distribuie continut online se gandesc inainte daca informatia pe care o distribuie ii va ajuta pe ceilalti.

 Retine:  Daca nu ai timp sa creezi mult continut online, e ok sa publici mai rar dar ceea ce publici sa aduca plus valoare pentru vizitatorii site-ului tau. Articolele de tipul “How To…” ce cuprind sfaturi utile pentru audienta ta sunt foarte apreciate online.

5. Vrea sa fie acceptat de ceilalti

Oamenii sunt fiinte sociale asa ca involuntar vor cauta ca ceilalti sa le valideze emotiile pe care le traiesc. Urmareste nuanta: “emotiile pe care le traiesc”.

Continutul tau online trebuie sa starneasca in primul rand o emotie celui care il citeste, iar abia apoi el va decide sa distribuie sau nu continutul respectiv mai departe. Un studiu realizat de compania Fractlites a aratat ca cele mai distribuite materiale online au starnit urmatoarele emotii:

  • Curiozitate
  • Amuzament
  • Uimire
  • Admiratie
  • Surpriza

 Retine:  Asigura-te ca materialele online pe care le creezi vor starni cel putin una dintre cele 5 emotii de mai sus. Asa vei reusi sa creezi o conexiune intre continutul tau si vizitator si el nu doar ca va citi materialul tau, ci il va trimite si prietenilor sai.

Motivele de mai sus pot parea egoiste la prima vedere, de fapt unele chiar sunt.

Dar pana la urma cu toti suntem niste egoisti si atunci de ce sa nu profiti si tu cand creezi continut pe site?

Asa ca data viitoare cand creezi materiale online, ia aminte la cele 5 motive de mai sus ca sa ai continut viral si traficul pe site va creste fara sa bagi bani in reclame.

 Am un bonus pentru tine 

Ti-am promis la inceputul articolului ca vei primi un bonus. Ca sa iti fie mai usor sa creezi continut care devine viral, am pregatit un PDF cu exemple concrete pentru cele 5 motive care fac dintr-un continut banal un continut viral.

Ca sa descarci bonusul apasa pe oricare din butoanele de share de mai jos.

 

 

 

 

Apropo comentariile sunt incurajate :).  Spune-mi mai jos cum ti se par ideile din articol. Le-ai aplicat deja sau ai de gand sa le aplici? 

Sursa foto: www.kjrocker.com

About the Author Ciprian Soleriu

Ciprian Soleriu este mentorul tau pentru afaceri online. Aboneaza-te cu emailul ca sa primesti frecvent materiale utile, gratuite.

follow me on: